Arhiva stiri si evenimente crestine
Apologetul Voddie Baucham vine in Romania, la Oradea
adaugat: 01/11/12 | sursa: www.voddiebaucham.ro
Biserica Baptistă “Speranta” din Oradea pregăteste două evenimente speciale.
De 1 decembrie vă invită să participați la o conferință care poate să ne ajute pe fiecare să facem din România o țară mai bună. Este vorba despre conferința “O familie transformată”. Într-o lume în care conceptul de familie aproape că nu mai are nicio valoare, considerăm că este important să învățăm din nou cum putem să avem parte de căsnicii sănătoase și fericite. Această conferință se adresează familiilor care doresc să aibă o căsnicie fericită bazată pe valori biblice, dar și cuplurilor care se pregătesc pentru căsătorie.
Al doilea eveniment este o întâlnire specială care va avea loc la Sala Sporturilor în data de 2 decembrie. Această întâlnire este un eveniment la care cu siguranță dorești să participi. De ce să participi? Pentru că ziua de 2 decembrie va fi o zi de neuitat.
Pentru ambele evenimente avem un invitat special în persoana lui Voddie Baucham. Voddie este un cunoscut vorbitor în Statele Unite, specializat pe subiecte de apologetică. A fost invitat special la întâlniri precum Desiring God organizată de John Piper, Shepherd’s Conference organizată de John MacArthur, etc. Voddie este soț, părinte, pastor, autor de cărți, profesor și plantator de biserici. Puteti afla mai multe detalii la voddiebaucham.ro |
|