|
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Croton, "haina lui Joseph"

Crotonul (codiaeum) este o planta spectaculoasa prin desenul, forma si coloritul frunzelor sale. Supranumit si "haina lui Joseph", crotonul este originar din Polinezia si face parte din familia euphorbiacee.
Crotonul aduce in orice amenajare verde o pata de culoare, textura si volum. Creste pana la inaltimi de 3-4 m, dezvoltindu-se ca un arbore. In conditii obisnuite, el genereaza 10-12 frunze pe an.
O floare mica alba apare vara, dar plata este decorativa prn frunzele sale, si nu prin flori. Ii plac locurile calde si umede (cu cat umiditatea este mai ridicata cu atat suporta temperaturi mai inalte). Dupa acomodare poate fi expus la lumina solara usor filtrata.
Coloritul frunzelor este bogat si diversificat atunci cand planta este expusa unei lumini corespunzatoare. Prea putina lumina va duce la colorarea frunzelor in verde, iar prea multa lumina va duce la decolorarea si estomparea culorilor.
Pentru pastrarea umiditatii ridicate se pulverizeaza periodic si se amplaseaza o farfurioara cu pietris umed sub planta. In perioada de crestere se uda mai abundent, iar iarna se uda moderat. Vara, in timpul ploilor calde, se poate scoate afara pentru rehidratare.
Pentru igiena frunzelor este necesar un dus periodic, si curatarea frunzelor cu o carpa umeda. Se poate utiliza luciu de frunze. Este sensibil la atacul paianjenului rosu si al paduchilor.
Caderea frunzelor la baza este cauzata de uscaciunea aerului, caderea frunzelor ici si colo de pe tulpina este cauzata de variatiile mari de temperatura, uscarea frunzelor dinspre varf este cauzata de aerul prea cald si uscat.
Se transplanteaza anual, la sfarsitul iernii . Se utilizeaza un substrat afinat, bogat in turba. Se inmulteste prin butasi, dar aceasta operatiune reuseste greu in lipsa aplicarii unor tehnici profesionale.
Nu uitati: orice spatiu interior in care ne petrecem mai mult de o ora pe zi este necesar sa fie ambientat cu plante naturale decorative, pentru o calitate mai buna a aerului pe care il respiram si pentru o atmosfera mai buna a mediului in care stam.
Aceasta pentru ca plantele naturale purifica aerul de noxe (praf, emisii chimice din mobilier si mocheta), combat uscaciunea aerului, maresc randamentul in munca prin senzatia de confort pe care o induc.
sursa: http://www.eva.ro/casa-si-familie/plant ... -5780.html
Ultima modificare de antonela (12/08/09 12:26)
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
12/08/09 12:25
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Violetele de Parma

Violetele de Parma (Saintpaulia sau Violetele Africane) sunt plante de apartament delicate si foarte indragite, deorece pot inflori pe tot parcursul anului. Pentru aceasta, insa, trebuie sa le acordati atentie si rabdare. Contrar opiniei general impartasite ca sunt plante pretentioase, violetele pot fi crescute foarte usor.
Trebuie numai sa le cunosteti. In primul rand retineti ca sunt mari iubitoare de lumina, insa nu trebuie expuse direct in bataia soarelui. Daca se intampla sa nu infloreasca, cel mai adesea este din cauza ca nu au suficienta lumina. In acest caz mutati-le in apropierea unei surse cu lumina artificiala: o lampa, o veioza sau intr-o camera cu lumina indirecta.
Un al doilea aspect de retinut: violetele trebuie udate periodic, cu apa necalcaroasa (apa de ploaie, apa fiarta si racita), care trebuie sa aiba o temperatura constanta. Nu udati planta in partea de sus a ghiveciului, ci numai in cea de jos, in acest fel ea isi va lua cantitatea de apa necesara. Nu stropiti frunzele pentru ca sunt foarte sensibile si vor putrezi, iar planta se va pierde. Verificati nivelul apei o data la 2-3 saptamani.
Majoritatea celor care detin violete sustin ca este foarte important sa folositi feritilizatori pentru a ajuta planta sa infloreasca. Acest lucru nu este insa absolut necesar. Mult mai important este sa le oferiti conditii optime de temperatura, umiditate si lumina. Ingrasamantul de flori (solutie) nu le face bine, pentru ca le arde si nu se mai dezvolta normal (fac flori mai rar iar frunzele cresc mici si chircite), iar in ceea ce priveste ingrasamantul se poate pune putin la radacina, dar nu exagerat de mult.
Violetele nu agreeaza temperaturile extreme. Temperatura poate varia de la 17 gr.C pana la 24 gr.C, aceasta fiind temperatura optima de crestere si tolerata a plantei, cu o umiditate de 80%. Incercati sa evitati fluctuatiile de umiditate.
Pentru o inflorire reusita, violeta de Parma trebuie tunsa. Daca vor fi prea multe frunze, mijlocul plantei nu va avea aer suficient si nu vor aparea boboci.
Inmultirea se poate realiza atat pe cale vegetativa, prin despartirea tufelor si butasi de frunze, cat si prin seminte. Butasii de frunze pot fi inradacinati si in pahare cu pamant. Prinderea lor si formarea de plante noi dureaza circa 2,5 - 3 luni. Despartirea plantelor mari se realizeaza astfel: se scoate planta din ghiveci si se separa fiecare rozeta de frunze, care se planteaza apoi, individual, in ghivece mici. Este bine ca aceasta inmultire sa se faca primavara si toamna, inaintea perioadelor de inflorire maxima.
sursa: http://www.incasa.ro/Ingrijirea_violete ... 734_1.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
06/11/09 21:54
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Garofiţa-Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)

Face parte din familia Caryophyllaceae. Meşter neîntrecut în descrierea naturii, Ion Simionescu o prezintă astfel: «Petalele, răsfrânte larg, sunt de un roşu şters. Pe ele sunt trase dungi, în lung, de un roşu mai aprins, iar spre lăuntrul florii, o rotiţă de dantelă fină cu ochiuri mici, de aceeaşi culoare mai închisă. Urmează apoi un cerc alb, cu raze iarăşi roşii, iar în mijloc, un joc de verde şi de alb neîntrerupt...»
Tulpina nu este înaltă, aproximativ de 5 - 10 cm înaltime. Ea poarta la varf o singura floare cu corola de cca. 3 cm în diametru, formata din 5 petale late, la vârf dinţate, de culoare roşie-carmin, la baza cu o pata purpurie, împestriţată cu alb şi cu peri mătăsoşi, stralucitori.
Interesant este inelul din centru, purpuriu pestriţ. Pe dos, petalele sunt albe-verzui, iar frunzele, care sunt înguste şi alungite de 2 - 4 cm lungime, sunt asezate în perechi.
Acum vreo 150 de ani planta nu era cunoscută. A fost descoperită pe crestele prăpăstioase ale Pietrei Craiului, de doi botanişti transilvăneni. Apariţia ei a produs senzaţie şi nedumerire în lumea ştiinţei. La momentul respectiv, ea nu mai fusese găsită în niciun alt loc din lume, şi nici măcar pe vreuna din culmile muntoase vecine Pietrei Craiului. Pe de altă parte, această garofiţă nu seamănă cu garofiţele cunoscute. Se pare că originea ei nu este cunoscută nici astăzi.
Supravieţuirea ei în Piatra Craiului s-ar explica prin poziţia oarecum izolată a masivului. Dar şi aici se găseşte mai ales pe culmea vestică a masivului, dinspre valea Dâmboviţei, la limita dintre etajele subalpin şi alpin, ori rătăcită prin iarba ce acoperă stâncăriile din partea inferioară a zonei alpine. Aşadar, o floare rară, care se pare că ar creşte doar într-un singur loc pe planeta noastră — Piatra Craiului.
Înfloreste în luna august. Popular i se mai spune "Garoafa Craiului". Este o planta monument al naturii si este ocrotita prin lege.
sursa: http://www.anidescoala.ro/Garofita-Piet ... zonus.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
19/11/09 19:48
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
"Craciunita"
Exista cel putin doua plante de apartament cunoscute sub numele de "Craciunita" sau "Craciunel", asa incat le voi prezenta pe cele care sunt mai intalnite in casele noastre.
Poinsettia (Euphorbia) pulcherrima este un arbust suculent originar din regiunile muntoase, umede ale Mexicului si Americii Centrale. Florile sunt mici de forma unor butoni, iar ceea ce e luat drept floare sunt frunze modificate (bractei) care in perioada infloririi se coloreaza in rosu. Tulpina contine un suc laptos (latex), caracteristica tuturor euforbiilor.

Dupa inflorire are nevoie de o perioada de repaus, de aproximativ luni. Pentru controlarea cresterii sunt necesare mai multe taieri. Inflorirea are loc iarna. Este o planta pretentioasa in privinta duratei si intensitatii luminii. Lungimea zilei trebuie sa fie de 10 ore. Are nevoie de lumina intensa pentru a-si pastra toate frunzele, dar vara se umbreste usor.
Temperatura optima este de 18-20şC. Planta este mare consumatoare de apa. Se ofileste foarte usor si isi pierde frunzele daca solul este uscat si umiditatea aerului scazuta. De asemenea, excesul de apa in sol este daunator. Frunzele se pot pulveriza fin cu apa, mai ales vara. Apa nu trebuie sa fie dura si se foloseste la temperatura camerei.
Substratul pentru cultura trebuie sa fie usor, poros si cu reactie slab acida.
Fertilizarea este necesara pe parcursul cresterii si infloririi. Se folosesc solutii nutritive 0,1-0,2% cu raport N:P:K (azot:fosfor:potasiu) = 1:1,6:1,5, cu adaos de microelemente.
Poisentia este o planta sensibila la curentii de aer si diferentele mari de temperatura de la o zi la alta, care provoaca pierderea frunzelor. Prin dirijarea luminii pentru a-i asigura doua luni de zile scurte (10 ore), poate fi determinata sa infloreasca in orice perioada a anului.
Epiphyllum (Zygocactus) este unul din cactusii originari din padurile junglei americane. Are tulpinile plate, articulate in forma de curea, care atarna mai ales in faza de inflorire. Florile rosii-violet se deschid iarna, in apropierea Craciunului, dar sezonul de inflorire se intinde din noiembrie pna la sfarsitul lunii ianuarie. Contrar celorlalti cactusi, necesita locuri usor umbrite, cu umiditate ridicata in aer.

Nu suporta schimbarea pozitiei sau miscarea vasului in faza de formare si crestere a bobocilor, acestia cazand foarte repede. Se plaseaza in incaperi cu orientare spre est sau vest, in dreptul unei ferestre, in locuri unde nu se formeaza curenti de aer, mai ales iarna.
Daca soarele e puternic vara, se umbreste usor. In timpul verii se poate pulveriza fin cu apa si suporta bine caldura. Toamna trebuie tinuta intr-un loc luminos si racoros si se uda mai rar.
sursa: http://www.121.ro/articole/art1216-crac ... ettia.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
26/12/09 22:28
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Gloxinia

Numele stiintific al plantei este Sinningia specioasa, iar nume popular nu are. Face parte din aceeasi familie cu violetele africane.
Originea plantei se situeaza in Brazilia.
E foarte potrivita atat pentru locuintele individuale, cat si pentru spatiile de birouri.
Frunzele sunt ovale, zimtate si paroase.
Florile au forma unui clopotel alungit, catifelat si dantelat pe margini, destul de larg (in conditii propice, atinge 7 cm). Culorile: de la violet si pana la roz, intr-o larga gama de nuante. Inflorirea: primavara si vara, insa perioada se poate prelungi de-a lungul intregului an, daca planta este atent ingrijita.
Dupa inflorire, planta intra in repaus, ingrijorator pentru cei care nu o cunosc. Frunzele ii cad in totalitate, dar nu va speriati! Lasati-o sa-si traga sufletul. Udati-o din ce in ce mai rar, apoi deloc, vreme de 2-4 luni. Cand remarcati aparitia unei noi plante la suprafata solului, reluati udarile normale.
Inmultirea este simpla, se face vegetativ, prin fragmente de tulpina sau frunze puse in sol mentinut in permanenta cald si umed.
Cerintele fata de mediu inseamna lumina puternica, dar indirecta. Trebuie sa i se asigure caldura cat mai mare, in jur de 30 C (din acest motiv, este ideala pentru spatiile inchise, precum birourile), in paralel cu udarea regulata a pamantului din ghiveci (nu sufera solul uscat, daca uscaciunea coboara peste 2 cm, in profunzimea solului, planta poate fi compromisa!).
Atentie la apa pe frunze, gloxinia nu-i amatoare de asa ceva (daca o faceti, din greseala, pe frunze ii vor aparea pete maronii).
sursa: http://www.casamea.ro/gradina/sfaturi/s ... xinia-2001
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
29/12/09 13:17
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Hoya

Numele stiintific al plantei este Hoya, iar cel popular floarea de ceara, cu varianta, parca mai adecvata, floarea de portelan.
Florile, albe sau roz, de forma stelata, sunt cele care sugereaza ultimul nume, parand a fi facute din portelan.
Originea plantei este sudul Chinei, Indonezia, Australia tropicala.
Se cunosc mai bine de 100 de specii, dar cultivata ca planta de apartament este Hoya Cornosa. Se mai intalneste si Hoya belle Hook., ale carei frunze sunt mai mici, insa, ingrijirea ei fiind ceva mai dificila, ea vine abia pe locul doi.
Frunzele sunt persistente, groase, de culoare verde-inchis.
Florile apar pe lastari scurti, intre una si patru laolalta. Spre deosebire de alte plante, unde taierea peduncului dupa inflorire este obligatorie, aici este tocmai dimpotriva, acesta se lasa, pentru ca pe el continua sa apara inflorescente.
Vara are nevoie de mult soare si multa lumina, carora le face fata cu succes, daca este udata, regulat, cu apa la temperatura mediului. Pulverizarea pe frunze, de asemenea, ii prinde foarte bine.
Iarna, temperatura nu trebuie sa scada sub 10 grade, iar udarile se vor rari. Se va feri de curenti de aer, dar si de caldura directa a caloriferelor.
Se cultiva in ghivece suspendate, de unde „cade” spectaculos, sau in ghivece prevazute cu suport, pe care urca cu mare chef.
Inmultirea se realizeaza, foarte usor, prin seminte, frunze si butasi recoltati la sfarsitul infloririi. Se aleg ramuri de circa 10 cm, se indeparteaza frunzele de la baza si se pun la „prins” intr-un pamant nisipos.
Dupa aparitia radacinilor se vor muta in ghivece in care se afla un amestec de pamant de frunze bine putrezit, pamant argilos de telina si pamant de rasadnita.
Un truc simplu, pentru obtinerea unei „expozitii” impresionante, este plantarea a 4 pana la 6 butasi in acelasi vas.
sursa: http://www.casamea.ro/gradina/sfaturi/s ... -casa-1999
Ultima modificare de antonela (30/12/09 14:10)
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
30/12/09 14:08
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Rhododendron

In greaca, numele florii se poate traduce ca arborele-trandafir (dendron + rhodos). In familia acestuia se regasesc peste 1000 de specii cu flori printre care si Azaleele. Majoritatea Rhododendronilor care se pot gasi la noi sunt specii cu crestere de pana la 1 m inaltime, avand aspect de tufa.
Desi in zonele de origine exista si specii care isi pastreaza frunzele pe tot parcursul anului, in conditiile tarii noastre acest lucru nu este posibil. Din pacate, temperaturile scazute din timpul sezonului rece determina de cele mai multe ori pierderea plantei.
Se poate incerca protejarea tufei de inghet asemenea altor specii care sunt mai sensibile, folosind rogojini sau alte materiale, care sa permita un schimb de aer, astfel incat sa nu sufoce planta. Este iubitoare de locuri luminoase, descurcandu-se si in semiumbra. Pentru o buna dezvoltare, Rhododendronul are nevoie de un sol aerisit si fertil.
sursa: http://www.casamea.ro/gradina/inspirati ... ndron-1134
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
31/12/09 14:26
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Abutilon - Clopoteii sudului

Cu delicatele sale flori in forma de clopotei, in culori si nuante variate, atarnand pe ramuri printre frunzele verzi sau patate cu galben, Abutilonul poate insufleti orice incapere dintr-o locuinta.
Abutilonul este o planta care nu reclama masuri speciale pentru cultura, fiind foarte usor de cultivat in apartamente, unde infloreste abundent aproape tot timpul anului. Pentru dezvoltarea echilibrata si inflorirea pe o perioada cat mai lunga, planta are nevoie de un amestec de pamant bogat in substante hranitoare, cum este compostul.
La acesta se adauga si nisip pentru o mai buna permeabilitate. In perioada de crestere, se administreaza saptamanal si ingrasaminte lichide (cca 5%), amestecate in apa de udat. Abutilonul este o planta iubitoare de lumina, motiv pentru care trebuie asezata in locuri cu expozitie insorita. Planta poate fi expusa si razelor solare directe, caz in care se uda abundent. Totusi, ea se dezvolta si infloreste si in lipsa luminii directe a soarelui, in situatiile in care nu exista posibilitatea unei expozitii insorite.
Cu toate ca este o planta de climat cald, tropical si subtropical, Abutilonul se dezvolta bine si la temperaturi mai scazute, in conditiile in care beneficiaza de hrana si apa din abundenta si nu este expusa la variatii mari de temperatura. Exista date care atesta rezistenta acestei plante la temperaturi negative de pana la -70C. La temperaturi mai scazute, partile aeriene ale plantei ingheata, insa dupa indepartarea acestora Abutilonul lastareste si se reface.
Necesarul de apa al plantei este in functie de temperatura mediului. Daca este crescuta in conditii de temperatura ridicata si insolatie puternica, planta se uda abundent, chiar si de 23 ori pe zi. In timpul iernii, in special in cazul in care temperatura este mai scazuta, se va uda moderat. Peste vara, Abutilonul poate fi tinut in gradina, unde se planteaza direct in sol, si poate ramane afara pana toamna, la mijlocul lunii octombrie.
Inmultirea
Abutilonul (sau pristolnicul) se poate inmulti prin samanta si prin butasi. Prima modalitate este folosita mai rar, in schimb butasirea este foarte des utilizata, prin butasire planta pastrandu-si caracteristicile. Butasii sunt tulpini de cca 10 cm lungime, care se pot obtine odata cu taierile de toaletare a plantei.
Acestia se pun la inradacinat intr-un vas cu nisip mentinut in permanenta umed si cald. Radacinile se formeaza si intr-un vas cu apa. Dupa ce s-au format radacini suficiente, butasul se planteaza in ghiveci si se uda bine in primele zile, pentru a asigura contactul cat mai bun al radacinilor cu noul substrat.
Abutilonul poate fi atacat de diferite specii de paduchi si purici de plante: musculita alba de sera, paianjenul rosu etc. Combaterea acestor daunatori se face prin tratarea cu substante insecticide, care se pot obtine de la magazinele fitosanitare sau de la laboratoarele de protectia plantelor.
Abutilonul este o planta cu o certa valoare ornamentala, care se poate folosi ca planta de apartament, tot timpul anului, sau ca planta de gradina, in perioada de vara.
sursa: http://www.casamea.ro/gradina/inspirati ... udului-694
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
02/01/10 14:43
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Teiul de apartament

Sparmannia africana sau teiul de apartament este originara din Africa de Sud si Madagascar. Frunzele sunt persistente, mari de 15-25 cm latime, colorate in verde deschis si usor pufoase. Florile sunt alcatuite din patru petale albe ce inconjoara un grup de stamine galben inchis cu purpuriu.
Acestea apar primavara, in conditiile asigurarii unui minim de patru ore de lumina puternica pe zi. Aceasta inseamna ca teiul trebuie plasat in bataia directa a razelor soarelui. Pentru siguranta infloririi, teiul trebuie sa stea de la sfarsitul primaverii si pana la inceputul toamnei afara, pe balcon sau in gradina.
Asigurarea unei infloriri bogate si permanente de la an la an presupune efectuarea unor operatii de ingrijire. Dupa ce toate florile teiului s-au uscat, aproximativ in luna aprilie, se raresc udarile, pentru a determina planta sa intre intr-un repaus usor.
Apoi in luna iulie se taie ramurile la o lungime de aproximativ 40 cm, dand o forma cat mai compacta plantei.
Dupa taiere se pot relua udarile regulate si fertilizarile. Inflorirea este abundenta daca pe timpul iernii temperatura mediului ambiant in care sta planta este in jur de 10˚C si daca aceasta sta la lumina cat mai puternica.
sursa: http://www.casamea.ro/gradina/inspirati ... tament-396
Ultima modificare de antonela (03/01/10 14:55)
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
03/01/10 14:52
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Scumpia

O aparitie impresionanta datorata florilor grupate in panicule, colorate fie roz, fie roz-purpuriu, a determinat ca denumirea populara in Anglia sa fie "tufisul de fum". Florile apar vara si sunt de dimensiuni foarte mici. Acestea isi schimba culoarea la fructificare intr-un verde pal si raman pe planta si dupa caderea frunzelor.
Scumpia creste bine in plin soare, varietatile purpurii avand nevoie de lumina directa. In caz contrar, frunzele devin verzi. Are nevoie de soluri umede, unde apa sa nu stagneze totusi, avand o fertilitate buna. Scumpia nu are nevoie de taieri regulate, putand fi lasata sa creasca liber, ajutand astfel chiar inflorirea.
Taierea regulata a ramurilor va produce un frunzis mai des, cu frunze de dimensiuni mai mari, dar vor lipsi florile. Plantele tinere se pot taia primavara inainte de pornirea in vegetatie, eliminand cresterile lipsite de vigoare, bolnave sau vatamate. Ramurile sanatoase ramase se taie la cativa muguri deasurpa solului.
sursa: http://www.casamea.ro/gradina/sfaturi/s ... cumpia-387
Ultima modificare de antonela (08/01/10 22:04)
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
08/01/10 21:55
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Papucul-doamnei (Cypripedium calceolus)

Papucul-doamnei (Cypripedium calceolus). Este o floare de o deosebită frumuseţe. «Cînd o vezi pentru întâia oară, te opreşti în faţa ei ca în faţa unui tablou vestit, dorit să-1 vezi aievea. Deodată, nu-ţi dai seama: e o bijuterie de safire, rubine şi diamante, cum pare când picătura de rouă se opreşte în corola ei, sau un fluture rar, ori vreun colibri rătăcit prin plaiurile noastre.?» Aceasta este descrierea pe care i-a făcut-o savantul român Ion Simionescu gingaşei orhidee, cunoscută sub numele de papucul-doamnei.

Sub soarele călduţ al primăverii, după ce zăpada s-a topit, eleganta orhidee răsare din pâmânt. Pe tulpină se dezvoltă 4—5 frunze late, cu nervuri proeminente. În vârful ei, apare o singură floare, de o gingăşie neasemuită.Seamănă cu un papucel de catifea, plăsmuit pentru o prinţesă din basme. Buza de jos a florii e ca un balconaş galben, stropit pe dinăuntru cu puncte şi linii rubinii. Înăuntrul lui e ascuns nectarul dulce, atât de mult căutat de insecte şi care fae posibilă polenizarea. Pe lături o înconjoară patru petale.
sursa: http://www.anidescoala.ro/Papucul-doamn ... eolus.html
Ultima modificare de antonela (09/01/10 12:04)
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
09/01/10 11:58
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Roua cerului

Roua cerului, sau Drosera rotundifolia face parte din categotia plantelor ocrotite de lege.
Ea creşte în zonele muntoase, în turbării. Ca şi multe alte surate ale ei, Drosera rotundifolia prezintă numeroşi perişori lipicioşi. În zborul lor, micile insecte poposesc şi pe frunzele acestei plante. dar nu o mai pot părăsi pentru că se lipesc de acei perişori. Aceeaşi perişori secretă o substanşă care ajută la digerarea "pradei". Se spune că o astfel de plantă devorează cam 50 de insecte pe an.

Planta are organele obişnuite. Rădăcina este mai slab dezvoltată. La baza plantei se află o rozetă ce are diametrul de aproximativ 4 cm. Din această rozetă pornesc frunzele. . Din rozeta de frunze se înalţă tulpina, lungă de aproximativ 25 cm. Pe această tulpină se află dispuse florile, care au culoarea albă-roz sau violet.
Frunzele au peţiolul lung, fiind acoperite cu perişorii despre care am mai vorbit. Substanţa lipicioasă şi incoloră secretată de perişori seamănă cu picăturile de rouă, de aici şi denumirea plantei. Atinge circa 10-80cm inaltime. Îi place umiditatea, nu suportă lumina puternică.
Este folosită şi ca plantă medicinală. În acest scop se recoltează in perioada de înflorire ( iulie-august ). Roua cerului are efecte benefice pentru bronsită şi tuse convulsivă. Are efect antispastic, emolient şi expectorant.
sursa: http://www.anidescoala.ro/Plante-carniv ... rului.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
12/01/10 15:09
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Sângele-voinicului (Nigritella nigra şi Nigritella rubra)

O cunoscută legendă populară spune ca un voinic se lupta cu un balaur fioros. În timpul luptei, «O picătură din sângele voinicului ce lupta cu balaurul-cu-şapte-capete a căzut pe o floare fără de culoare. De atunci floarea a devenit purpurie...» Aşa au imaginat oamenii naşterea acestor gingaşe flori, întâlnite prin pajiştile alpine, pe coastele abrupte şi acoperite cu iarbă, ori printre stâncării însorite.
Florile, care sunt sub forma unor inflorescenţe conice, par rubine strălucitoare în bătaia soarelui. Este o plantă din familia Orchidaceae, cu tulpina dreaptă, înalta de 8 - 15 cm, cu numeroase frunze înguste, îndreptate în sus. Florile, foarte mici şi numeroase, sunt strânse la varful tulpinii intr-un ghem oval, de culoare roşie - purpurie întunecata. Au un miros deosebit, asemănător cu vanilia. Acest miros este atât de pătrunzător, încât prezenţa podoabei sângerii poate fi simţită de la distanţă. Rădăcina este formată din doua umflaturi cărnoase (tubercule), spintecate.
Înfloresc începând din luna mai până prin august. Sunt de două feluri: unele inflorescenţe sunt mai rotunde şi bat în negru (Nigritella nigra), altele sunt mai lunguieţe şi mai trandafirii (Nigritella rubra).
Este destul de rară, fiind culeasă fără cumpătare, a început să dispară şi nu mai poate fi întâlnită decât prin anumite zone: este localizată în locuri ierboase, însorite, mai ales în pajistile şi pe branele nepăşunate. Raspandire în tara: Carpatii Orientali si Meridionali.
Este o planta monument al naturii si este ocrotita prin lege.
sursa: http://www.anidescoala.ro/Sangele-voini ... rubra.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
13/01/10 18:38
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Rafflesia, cea mai mare floare

Prin 1819, botanistul olandez R. Arnold străbătea desişurile nepătrunse ale Insulei Sumatera, însoţit de câţiva servitori malaiezi. Pe atunci insula era colonie olandeză şi colonialiştii voiau să-i cunoască mai în amănunţime bogăţiile naturale. Scopul Expediţiei Arnold era tocmai descoperirea şi inventarierea lor, în vederea exploatării. Întîmplarea a făcut ca Arnold să găsească în pădurea ecuatorială cea mai mare floare cunoscută pe Pământ. Ea a primit numele de Rafflesia Arnoldi, după numele exploratorului.
Ca să aflăm cum s-a făcut descoperirea, reproducem mai jos chiar relatarea botanistului, făcută după ce s-a întors din Sumatera.
«Mergeam prin pădure, cu câţiva paşi mai înaintea celorlalţi, foarte atent la tot ce apărea în jurul meu. Păsările ţipau strident, câte un animal micuţ o zbughea din faţa mea, speriat ca şi mine. Eram atent mai ales să nu calc pe vreun şarpe; mi-ar fi putut fi fatal.
Deodată, unul dintre servitorii malaiezi strigă spre mine: — Domnule, domnule!... Veniţi repede! Am văzut o floare minunată!... într-un suflet am fost lângă el. Sub nişte mărăcini mi-a apărut înaintea ochilor ceva de vis: o floare imensă, roşie, lipită de pământ. M-am hotărît pe loc s-o culeg — dacă se poate spune «culege» când este vorba despre o floare cât roata carului! Înarmat cu un cuţit malaezian, m-am apucat s-o desprind. Am fost însă surprins constatând că nu era fixată decât cu un fel de rădăcinuţă târâtoare, nu mai lungă de două degete. Am luat cu mine această comoară, nemaivăzută de niciun european. Dacă aş fi descoperit-o singur n-aş fi îndrăznit s-o descriu, căci cine ar crede că o floare poate avea dimensiuni atât de mari...»
Într-adevăr, Rafflesia Arnoldi este o floare imensă. Gândiţi-vă, această minune a Sumaterei are aproape 1 m diametru, 3 m circumferinţă şi cîntăreşte circa 9 kg! Planta cu asemenea flori uriaşe creşte parazită, pe rădăcinile copacului Cissus, ea neputînd să-şi fabrice singură hrana, deoarece-i lipsită de frunze şi clorofilă. Micile ei rădăcini îi servesc la fixarea pe rădăcinile plantei gazdă, din vasele căreia se înfruptă cu sevă gata preparată.
Floarea reprezintă organul de reproducere al plantei şi este alcătuită din 5 petale cărnoase şi suculente, de un roşu viu, străbătute de reţele fine, colorate cafeniu şi galben. Partea superioară a cupei florale este îngroşată ca un inel. De el sunt prinse staminele şi pistilul. Fundul cupei — o adevărată crăticioară — este plin cu o cantitate mare de nectar: câteva pahare. Planta mai are o caracteristică: emană un miros de carne stricată. Rostul nectarului şi al mirosului este să atragă insectele, în vederea polenizării. Bobocul florii este pe măsura dimensiunilor ei: cît o varză.
În Insula Java, din aceeaşi regiune, se întîlneşte o altă rafflesie, dar cu floarea mult mai mică: cu un diametru de «numai» 0,5 m. Numele ei botanic este Rafflesia padna. Culoarea petalelor sale este roz, mijlocul florii fiind sângeriu. Ca şi aceea din Sumatera, exaltă un miros respingător, de cadavru, menit să atragă insectele, pentru acelaşi scop: polenizarea.
sursa: http://www.anidescoala.ro/Rafflesia-cea ... loare.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
14/01/10 16:46
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Monstera

Originara din zone tropicale, din tari precum Mexic si Panama, Monstera este in esenta o liana.
Frunzele sunt rotunjite, cu perforatii si decupaje. Lumina insuficienta face ca dimensiunea frunzelor sa se reduca si duce chiar la disparitia formei speciale a acestora, ajungand intregi. Plantele mature produc si flori. Ele sunt colorate alb-crem, producand fructe care sunt comestibile.
Sansele ca acestea sa apara in conditiile unui apartament sunt totusi destul de scazute, durata de viata a plantei in casa fiind de aproximativ cinci-sase ani. Pe masura ce frunzele cresc, dimensiunile acestora fiind generoase, este necesara folosirea unor suporturi pentru lastari.
Monstera are nevoie de lumina puternica, dar nu directa. Udarile se fac in asa fel incat stratul de pamant de la suprafata sa nu se usuce, iar fertilizarile se fac pe perioada de vara, cand cresterile sunt mai puternice cu solutii care se aplica pe frunze prin pulverizare, la doua-trei saptamani.
Tot prin pulverizare este indicat sa se mentina si umiditatea aerului. Primavara este recomandat sa se faca o transplantare partiala, ceea ce presupune inlocuirea unui strat de pamant de la suprafata vasului.
sursa: http://www.casamea.ro/gradina/sfaturi/s ... nstera-390
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
15/01/10 15:40
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Thunbergia, floarea Indiei

Originara din regiunile fierbinti ale Indiei, thunbergia (Thunbergia Grandiflora) prefera locurile insorite si calduroase.
Trebuie tinuta la adapost de curentii de aer, si prefera o umiditate a aerului relativ crescuta. Nu e insa cazul sa-ti faci probleme cu ingrijirea ei.
Trucuri
* Tunde din cand in cand thunbergia pentru a o ajuta sa creasca viguros si pentru a incuraja producerea de noi flori.
* De asemenea, mentine pamantul umed in permanenta si adauga putin ingrasamant o data pe luna. Restul il va face ea singura.
* Infloreste de indata ce caldura verii s-a mai domolit pana toamna tarziu.
* Daca vrei sa infloreasca tot anul, tine planta intr-un loc foarte luminos in care temperatura nu scade niciodata sub 16°C.
* Florile sale, asemanatoare zorelelor, pot avea o multime de culori, de la alb-crem la roz, portocaliu si rosu.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... indiei-240
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
17/01/10 14:25
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Crinul pacii

Informatii generale: - frunzele sunt verzi, prelungi, gofrate si ondulate pe margini; - florile sunt formate dintr-o spata alba si un spadice galben. Ingrijire: - prefera locurile luminoase mai ales iarna; vara daca este scoasa afara prefera locurile cu semi-umbra;
- iarna temperatura minima pe care o suporta este de 14 - 15 grade Celsius, iar vara temperatura trebuie sa fie moderata;
- vara are nevoie de umiditate mare; se pulverizeaza apa pe frunze; iarna se reduc udarile; excesul de apa duce la putrezirea radacinilor;
- pentru o inflorire bogata este bine sa i se administreze ingrasaminte de primavara devreme pana spre toamna. Se pot folosi solutii nutritive pentru plante cu flori, in concentratii de 0,1-0,2% sau clasicul must de balegar diluat 1/10 cu apa o data la 2 saptamani.
Inmultire: Cand plantele au crescut foarte mult si au cuprins tot pamantul din ghiveci, trebuie realizata transplantarea, ocazie cu care se poate realiza si inmultirea plantei prin divizare. Operatia se poate realiza primavara sau toamna. Divizarea se va face cu mare atentie pentru a nu rani rizomii.
Este posibil ca in urma unei divizari traumatizante, noile plante sa prezinte la inceput multe frunze galbene. Nu este o problema grava; in cateva luni isi revin. Pentru ca operatia de divizare sa reuseasca 100%, fragmentele de tufa, mai ales daca au taieturi, zgarieturi, radacini rupte, este bine sa fie pulverizate pe locul ranit cu praf de carbune sau un fungicid (de ex. Dithane). Daca radacinile lor nu sunt foarte mari, se pot tine un timp in apa, in vase de sticla, la lumina pana cand inradacineaza bine.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... pacii-2187
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
20/01/10 21:56
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Bromeliile

Desi in plin sezon rece putine plante mai indraznesc sa infloreasca, nu acelasi lucru il putem spune si despre plante tropicale. Majoritatea bromeliilor prefera un pamant usor, bine drenat si bogat in substante nutritive.
Ingrasamant
Plantele cresc foarte incet, asa ca nu au nevoie de foarte mult ingrasamant. Cea mai eficienta metoda este folosirea unui fertilizant cu eliberare lenta, presarat in jurul bazei plantei. Nu pune niciodata ingrasamant direct pe frunzele bromeliei, le va arde si va stimula dezvoltarea unor alge, provocand putrezirea plantei.
Apa
Spala ocazional frunzele bromeliei pentru a preveni depunerea sarurilor.
Uda bromeliile cu apa imbuteliata si ai grija ca acelea care formeaza din frunze o cupa, sa aiba aceasta cupa mereu plina cu apa.
Lumina
In ceea ce priveste lumina, in cazul bromeliilor exista o regula generala: frunze moi - lumina putina, frunze dure - lumina puternica.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... liile-1908
Ultima modificare de antonela (22/01/10 14:52)
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
22/01/10 14:51
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Regina noptii

Parfumeaza aerul noptilor din iunie pana toamna tarziu, daca vremea este calda.
# Odata cu racirea vremii, planta continua sa infloreasca, dar isi pierde parfumul. Originara din Brazilia, regina-noptii prefera sa creasca in locuri insorite, dar tolereaza si umbra partiala.
# Incearca sa o plantezi langa geamuri sau langa locurile de relaxare din gradina – te va rasplati cu parfumul ei delicat. De asemenea, ii place solul bogat, umed si bine drenat.
# Odata inradacinata, se adapteaza insa si unui sol mai uscat.
# Daca ideea de a avea asa ceva a inceput sa te incante, afla ca o poti creste foarte usor presarand in rasadnite seminte cumparate din supermarket sau, daca nu ai rabdare, poti achizitiona de la tarabele din piata plante gata formate.
# Atentie! Desi arata foarte bine in borduri sau pe brazde, varietatile pitice cu flori compacte si colorate nu sunt atat de parfumate precum cele mai putin aspectuoase, cu flori mai rare, care ajung si la un metru inaltime.
# In privinta daunatorilor nu iti face probleme. Nu prea are. Fiind inrudita cu planta de tutun, de unde si numele ei latinesc Nicotiana Alata, toate partile ei componente – flori, frunze, tulpina – contin nicotina, un insecticid natural apreciat de horticultori.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... noptii-561
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
23/01/10 14:08
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Gaillardia

Originara din centrul Statelor Unite si Canada, Gaillardia impresioneaza prin florile mari, viu colorate, asemanatoare margaretelor.
Petalele delicate, zdrentuite pe margini si colorate in galben, rosu sau oranj, de cele mai multe ori combinand aceste culori, inconjoara mijlocul pronuntat de culoare purpurie. Florile pot avea si 10 cm in diametru si le poti gasi in varietati simple sau batute. Sunt plante rezistente la seceta, au nevoie doar de un sol semifertil si bine drenat.
Daca solul este bogat si umed, plantele cresc prea mult, aplecandu-se si aratand de parca ar fi ofilite. Curata florile uscate pentru a incuraja aparitia altor flori. Se inmultesc usor din seminte semanate in gradina primavara sau la inceputul verii.
In rocarii
Gaillardia se potriveste in gradinile alpine sau in cele de la malul marii, in straturi si borduri alaturi de echinaceea sau Liatris Spicata. Poti folosi varietatile pitice in rocarii sau pe terase in ghivece. Merg foarte bine ca flori taiate in diverse aranjamente.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... -mari-1424
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
24/01/10 14:06
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Primula

Petalele acestei flori reflecta femeia in semnificatii precum nasterea, initierea, perfectiunea, odihna si moartea.
In credinta populara, aceasta apara oamenii si animalele de vraji. De la mit la realitate, primula poate fi vazuta astazi atat pe monedele austriecilor, cat si in gradinile iubitorilor de plante.
Daca ai o primula trebuie sa stii ca nu va rezista in interior. Vrea un mediu aerisit si o temperatura de circa 15 C.
Prefera lumina, dar fara soare direct, iar pamantul udat de trei ori pe saptamana.
Atentie la frunze, acestea pot cauza reactii alergice. Durata de viata a unei plante in ghiveci este de doi ani, dar in gradina primula poate deveni perena.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... imula-1118
Ultima modificare de antonela (27/01/10 15:01)
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
27/01/10 15:01
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Ciclama

Ciclama nu este o floare pretentioasa si, daca este ingrijita corespunzator, poate rezista multi ani la rand.
De regula, ciclama infloreste din septembrie pana in martie. Culoarea florilor de cyclamen variaza de la alb, roz, rosu pana la violet, dar si multe alte nuante intermediare.
Cyclamen Persicum, denumita popular ciclama, este o planta perena din zona mediteraneana.
* Prefera temperaturile mai scazute -10, maxim 20 de grade- si trebuie ferita de lumina directa a soarelui.
* Ideal este ca substratul din ghiveci sa fie format dintr-un amestec cu o parte nisip si 4 parti paman de frunze.
* Solul nu trebuie sa fie umed la suprafata. Ciclama se uda prin scufundarea ghiveciului in apa timp de 10-15 minute, dupa care se pune in tavita pentru a se scurge apa care este in plus.
* Niciodata nu se adauga apa peste planta deoarece acest lucru favorizeaza aparitia mucegaiului.
* Totusi, umiditatea atmosferica trebuie sa fie relativ ridicata, iar pentru a realiza acest lucru, ocazional, se va pulveriza apa pe frunzele plantei, dar in cantitate moderata.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... clama-2052
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
28/01/10 14:08
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Floarea-de-piatra

Planta taratoare suculenta, cu flori fragile, simple sau batute si viu colorate, asemenea rochitelor de balerina, floarea-de piatra isi are originile tocmai in America de Sud.
* Iubeste locurile aride, soarele arzator, crescand abundent in locuri in care alte plante nu ar avea nici o sansa. Un sol sarac, adesea nisipos, este mai mult decat suficient pentru ele, rasplatindu-te cu flori din iunie pana in octombrie.
* Daca vrei sa le "ajuti" plantandu-le intr-un sol mai bogat, vei obtine foarte putine flori, iar in prea multa umezeala putrezesc.
* Floare-de-piatra se inmulteste foarte usor din seminte, care pot fi adunate sau lasate sa se imprastie singure.
* Planteaza florea-de-piatra in rocarii, in peretii de piatra sau in plin soare, acolo unde nu creste nimic altceva.
sursa: http://www.casa-gradina.ro/plantele-tal ... rzator-504
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
29/01/10 16:39
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Water snowflakes

Water snowflakes ("Fulgii de apa") sau Floating hearts ("Inima plutitoare") poarta denumirea stiintifica de Nymphoides indica si face parte din familia Menyanthaceae.
Aceasta este o planta perena acvatica, surprinzatoare prin aspect si se dezvolta rapid.
Florile sale numeroase arata intr-adevar ca fulgii de zapada. Are frunze plutitoare, delicate, cu flori de culoare galbena sau alba.
Denumirea de "Inima plutitoare" provine de la forma sa, care este ca o inima, cu frunze verzi, stralucitoare, ce cresc pe suprafata apei.
Water snowflakes este o planta rara ce creste in raurile din Manatee si in judetele Lee. Este originara din America Tropicala.
sursa: http://www.gradinamea.ro/Water_snowflak ... 536_1.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
30/01/10 16:31
|
|
antonela
membru
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Plumerias

Plumerias, Frangipani sau Floarea Lei, este un nativ in zonele tropicale ale Insulelor Pacific, Caraibe, America de Sud si Mexic.
Aceasta planta este sensibila la frig. Iarna ii cad frunzele si primavara reinvie o data cu reaparitia caldurii.
In climatele reci aceasta planta ar trebui sa fie cultivata in recipiente speciale. In climatele blande, Plumerias poate fi cultivata in pamant.
Plumerias are un miros dulce de iasomie, citrice, condimente, gardenie si alte miresme placute, greu de descris. Procesul de inflorire poate sa dureze pana la trei luni.
Pentru a se dezvolta bine, Plumerias are nevoie de ingrasaminte bogate in azot, insa daca vreti sa obtineti flori multe se recomanda folosirea unor ingrasaminte cu un continut bogat de fosfor. Aceasta planta are nevoie de apa numai cand solul este uscat.
De asemenea, in perioada anotimpului rece, cand frunzele plantei sunt cazute, udarea nu este necesara.
Pentru a va bucura cum se cuvine de florile parfumate ale Plumerias nu trebuie decat sa aveti grija sa feriti planta de frig si sa folositi ingrasaminte corespunzatoare.
Floarea de Plumerias este pretuita pentru durabilitatea sa de catre locuitorii polinezieni, pentru aspectul si culorile florilor care adesea sunt albe, galben, roz sau rosii si pentru parfumul deosebit.
sursa: http://www.gradinamea.ro/Plumerias_7256_536_1.html
_______________________________________ Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 
Psalmul 31:3
|
|
31/01/10 14:28
|
|
|
| Felicitari cu mesaj pentru mama, felicitari cu flori, felicitari de primavara |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Mergeti la
|
Powered by PunBB |
Version: 1.1.5
© Copyright '02-'04 Rickard Andersson
|
|
|
|
|