Blândeţea este cununa învingătorului, nu a celui învins. Cineva spunea: “blândeţea este cea mai bărbătească virtute”. Fără blăndeţe puterea ar deveni tiranie.
Mulţi înteleg prin ‘a fi blând’ a avea un caracter slab, dar nu este aşa. Se spune despre Moise că a fost cel mai blând om de pe faţa pământului şi totuşi el a poruncit uciderea celor care se mai închinau viţelului de aur. Isus era blând şi smerit cu inima dar a ştiut să mustre cu biciul pe cei care făceau comerţ în Templu. Puterea lor nu s-a manifestat fără blândeţe pentru că a slujit unor scopuri drepte.
“Ferice de cei blânzi căci ei vor moşteni împărăţia cerului” dacă a fi bland înseamnă a fi slab trebuie să fim siguri că Dumnezeu nu are nevoie de oamnei slabi şi neputincioşi care nu au curaj să-şi exprime opinia, pentru a moşteni împărăţia cerului. Blândeţea ţine de tăria caracterului.
O altă caracteristică a blândeţii este întruchiparea frumuseţii. Nu ştiu la ce vă gândiţi voi cănd auziţi expresiile ’ochi blânzi’, făptură blândă’ dar pe mine mă duce cu gândul la acea frumuseţe adevărată, care nu este trecătoare… frumuseţea caracterului. De multe ori mi s-a intâmplat să stau în preajma unor oameni, de lângă care nu aş mai fi plecat doar pentru că în glasul lor era acea blândeţe care ne lipseşte multora. Dar tot de multe ori mi s-a întâmplat să am de a face cu oameni care nu îşi pot stăpâni mânia şi sunt mereu certăreţi.
Cea mai grea luptă se dă în conştiinţa omului pentru a alege cum trebuie să trăiască. Dar de cele mai multe ori ne dăm bătuţi sau alegem cea mai lejeră cale pentru noi. Uneori uităm că facem parte dintr-o societate şi blândeţea ţine şi de bunele maniere: să ştim să zâmbim, să mulţumim, să vorbim cu blândeţe este ceva de care avem toţi nevoie să învăţăm.
Blândeţea este limba pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea.