1. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu… Efeseni, 4:30

Cuvântul “a întrista” din versetul de mai sus vine din cuvântul grecesc “lupete”, care descrie durerea dintre două persoane care se iubesc profund. Descrie durerea unui soţ sau a unei soţii care descoperă că partenerul de căsătorie a fost necredincios.
Relaţia cu Duhul Sfânt este foarte importantă! Dacă nu crezi, încearcă să trăieşti o zi fără El. La fel cum cineva îndrăgostit se gândeşte şi tânjeşte constant să stea în prezenţa persoanei iubite, Duhul Sfânt ne mângâie, ne protejează, ne îndrumă, ne întăreşte, doreşte să fie aproape de noi şi doreşte să ni se reveleze. Insă când acţionăm ca nişte fii ai lumii, vorbim şi răspundem ca nişte oameni lumeşti, îl facem pe Duhul Sfânt să experimenteze durerea trădării.

Trebuie să înţelegem cât de preţioasă este prezenţa Duhului în viaţa noastră şi trebuie să-l onorăm, asigurându-ne că trăim integru şi devotat. În cazul în care comportamentul nostru a fost greşit, ar trebui să ne mărturisim păcatele şi să primim iertarea prin sângele lui Isus, astfel încât să ne putem bucura de părtăşie. Aşa că, înainte de a te arunca în iureşul unei noi zile, opreşte-te şi roagă-te:

“Duhule Sfânt, există ceva în viaţa mea, care-ţi cauzează durere? Dacă este aşa, arată-mi unde greşesc, pentru a rezolva problema. Iartă-mă căci am permis atitudinilor şi acţiunilor mele să te dezonoreze. Începând de azi, doresc să trăiesc fiecare clipă cu dorinţa de a te bucura şi de a nu-ţi mai produce niciodată durere. Amin.”

2. Un gând despre viaţă

Stai! Ce este viaţa? Alergare, dorinţă, frumuseţe, bogăţie?
Dacă ai putea sta o clipă să cugeţi, o clipă care să devină minute, ore şi să spui: “Nu, totuşi viaţa este mai mult decât atât”. Ea este frumoasă prin ceea ce sunt eu şi nu pot fi cu adevărat decât atunci când sunt intreg, aşa cum am fost făcut să fiu.
Isus spunea: “Ce ar folosi unui om să câstige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul?”. Până la urmă, frumuseţea este aceea care nu imbătrâneşte, este acel om dinl’untru care este Isus in noi.
Anonim.

3. Aduceţi însă la Casa vistieriei toate zeciuielile… Maleahi, 3:10

Un pastor a primit următoarea scrisoare, de la un cuplu din biserica sa:
“Eram restanţieri cu plata ratelor la casă şi maşină. Aveam datorii de 40 000 de dolari, n-aveam mâncare în frigider şi tocmai începusem o afacere în domeniul construcţiilor. Aşa că, în momentul în care ne-aţi îndemnat să ne dăm zeciuiala, ca parte a legământului nostru de creştin, ne-am gândit: “Cum putem dărui din ce nu avem?” Oricum, am hotărât să îl onoram pe Dumnezeu, dăruindu-i o zecime din veniturile noastre. În săptămâna următoare am întâlnit un antreprenor care ne-a cerut să construim o casă, după care, mai multe. Acum nu ne mai întrebăm cum ne vom împlini legământul faţă de Dumnezeu; de fapt am mărit suma pe care o dăruim. Iar dacă povestea s-ar fi încheiat aici, ar fi fost şi aşa cu final fericit. Însă nimeni nu poate depăşi generozitatea lui Dumnezeu! Printr-o serie de evenimente “orchestrate divin”, am ajuns din plătitori de ipotecă, proprietari. Azi ne bucurăm de aceste binecuvântări financiare. Şi, cu toate că această povestire se referă la încrederea in Dumnezeu, încă încercăm să răspundem la o întrebare: “Ce anume am sacrificat?”

Fereşte-te de dezvoltarea sentimentului de “împroprietărire”, gândindu-te că banii pe care-i ai sunt câstigaţi doar prin propriile forţe. Ori de câte ori te frămânţi cu dorinţa de a nu-i oferi lui Dumnezeu ceea ce este al Lui de drept, înseamnă că ai devenit mai ataşat de daruri, decât de Dăruitor. Dumnezeu a spus: “Aduceţi însă la Casa vistieriei toate zeciuielile… şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi, 3:10)
Eşti gata să accepţi acest îndemn?