De vorbă cu trupa Vitamina C
de Ovidiu Forgaci | 10 comentarii

1. Să începem cu prezentarea membrilor trupei şi cu o scurtă explicare/motivare a numelui ales pentru trupă.

Trupa s-a înfiinţat în anul 2001 şi este formată din: Sunny Tranca (voce & chitară acustică), Marian Stan (chitară electrică), Cornel Dinică (chitară bass) şi Alex Diniţă (tobe).
Vitamina C este necesară şi esenţială pentru o bună funcţionare a trupului nostru. Aşa cum ne îngrijim de trup, trebuie să ne îngrijim şi de suflet, de aceea am ales să ne numim vitamina C – viaţă din Cristos: “Omul nu traieste numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4).

2. Unde vă încadraţi în categoriile de muzică existente? Spuneţi 3 trupe de muzică care v-au marcat pe fiecare în viaţă.

Este greu să ne încadram în tiparul unui anumit stil muzical, pentru că fiecare album are identitatea lui şi un stil diferit de celelalte. Practic, primul album cuprinde trăirile şi experienţele lui Sunny cu Dumnezeu, iar celelate trei albume sunt dedicate, ca stil şi text, edificării Trupului lui Cristos.
Dintre trupele care ne-au marcat amintim Delirious, U2 şi Audio Adrenaline.

3. Participaţi la destul de multe evenimente (conferinţe, concerte). Cu ce aşteptări vine publicul la concertele voastre? Ce aşteptări aveţi voi de la public?

Publicul diferă de la eveniment la eveniment şi de la oraş la oraş, în funcţie de cultura bisericii respective. Sunt locuri în care tinerii vin doar să aibă un timp fain şi altele unde se observă că sunt interesaţi de prezenţa lui Dumenzeu. Singura noastră dorinţă este ca tinerii să înţeleagă că noi nu suntem interesaţi doar de o seară frumoasă de închinare, ci efectiv cautăm, cu toată fiinţa nostră, să experimentăm prezenţa şi puterea transformatoare a lui Dumnezeu, pentru că suntem convinşi că o seară de închinare fără prezenţa Lui ar fi doar zgomot şi o pierdere de timp.

4. Cât de mult din melodiile voastre sunt pornite din inspiraţia Divină şi cât sunt din nevoia de a face muzică?

Fiecare melodie are inspiraţie Divină şi are povestea ei. Muzica nu ar trezi niciun interes în fiinţele noastre dacă Dumnezeu nu ar fi prezent în ea. Pentru noi, muzica nu este o nevoie sau un scop în sine, ci doar un mod de a ne exprima cel mai bine trăirea noastră lăuntrică şi experienţa noastră personală cu Mântuitorul. Piesele pe care le cântăm sunt inspirate din relaţia noastră cu Dumnezeu şi nu ne propunem neapărat să compunem. El este Centrul laudelor şi compoziţiilor noastre. O melodie, fără să-L aibă în centru pe Cristos, este goală, fără esenţă, pentru că muzica vine din Dumnezeu şi trebuie să se întoarcă la El.

5. Cât de mult e Dumnezeu în muzica creştină contemporană şi cât de mult e profesionalismul tehnic? Cât din ce se face credeţi că e spectacolul necesar pe scenă şi cât e manifestarea lui Dumnezeu în muzică?

Poate că muzica creştină contemporană are o tentă comercială şi din ceea ce am observat, muzica se îndreaptă uneori spre a crea o atmosferă şi a-i întreţine pe cei ce o ascultă. Noi credem că nici muzica, nici atmosfera creată nu ar trebui să fie motivul pentru care ne întâlnim la un concert, ci prezenţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne cere excelenţă profesională dar la fel de importantă este şi pregătirea spirituală, acestea formând cadrul ideal pentru manifestarea prezenţei lui Dumnezeu, care este spectaculoasă. Aduceţi-vă aminte de Ilie şi proorocii lui Baal. Cât la sută a fost prezenţa lui Dumnezeu şi cât la sută a fost spectacol? Un spectacol este bun atât timp cât îl înalţă pe Creator.

6. Unii dintre voi v-aţi căsătorit după ce aţi început să cântaţi în trupă… Aţi avut vreodată probleme cu fetele care veneau la concert? Aţi avut vreodată propuneri din partea lor?

Trei dintre noi sunt căsătoriţi. Cu toate acestea, am întâlnit şi persoane mai insistente, dar noi suntem foarte transparenţi cu soţiile noastre şi cu evidenţa mesajelor primite şi astfel ne putem îndeplini scopul cu care Dumnezeu ne-a trimis în această lucrare.

7. Sunteţi una dintre puţinele trupe creştine româneşti care este implicată intens pe internet. Aveţi un site (vitaminac.ro) bine actualizat şi cu multe informaţii şi muzică gratuită. Ce v-a determinat să faceţi acest lucru?

Internetul este o unealtă în mâna noastră, prin care comunicăm cu cei ce nu pot ajunge la un concert al nostru. La fel e şi cu CD-urile; muzica noastră ajunge acolo unde noi nu putem ajunge.

8. Recent aţi lansat şi primul vostru videoclip. Care este povestea lui şi a piesei Nedespărţiţi?

Piesa “Nedespărţiţi” face parte din albumul Comora din vasul de lut şi are ca suport biblic pasajul din Romani 8 unde sunt enumerate lucrurile care ne-ar putea ţine departe de Dumnezeu. Totuşi, noi nu punem accentul pe ceea ce putem face noi pentru Dumnezeu ci pe ceea ce El poate face pentru noi. Nimeni nu ne va smulge din mâna Lui.
Ne gândeam de ceva timp să facem un videoclip şi Dumnezeu ne-a oferit această oportunitate. Prin acest videoclip am încercat să dăm viaţă mesajului piesei. Fiind personajele principale ale videoclipului am conştientizat şi mai mult importanţa unei speranţe într-o lume în cădere. A fost o experienţă frumoasă din care am avut multe de învăţat.

9. În incheiere vă rugăm să ne spuneţi ce planuri aveţi pentru viitorul apropiat.

Vom merge înainte pe acest drum pe care ni l-a pregătit Dumnezeu, de aceea noi vom cânta cât ne va ţine Domnul împreună. Lucrăm la un nou material, total diferit ca melodie şi text de ceea ce am făcut până acum, şi abia aşteptăm să se concretizeze. În dreptul nostru, am hotărât să slujim, după planul lui Dumnezeu, pentru cei din vremea noastră, exact cum a făcut şi David pentru cei din vremea lui.

Comentarii Parerea ta
  • adriaNo a spus:

    Sincer mie imi place trupa asta. Am albumele lor, am fost la cateva concerte de-a lor [ii astept in 10 mai la Timisoara :D]. Fiti binecuvantati!

  • claus a spus:

    imi place trupa “vitamina c”, muzica buna, inchinare reala si mai mult de atat au o viata care arata ca versurile lor nu-s doar simple versuri, ci sunt cu adevarat inspirate de Dumnezeu

    respect pentru ei ... Dumnezeu da creativitate si ei o folosesc din plin

    fitzi binecuvantati!!!

  • naomi a spus:

    Vitaminac e formatia mea preferata pentru ca ma regasesc in foarte multe dintre piesele lor, care au fost o reala binecuvantare pentru mine, si care chiar mi-au schimbat viata; mergand la concertele lor am inteles ca Dumnezeu vrea ca si eu sa ii aduc o inchinare placuta prin darul pe care El mi l-a dat. Fiti binecuvantati

  • prica sara a spus:

    pace, sunteti cea mai tare trupa. tineti-o tot asa. d-zeu sa va binecuvinteze domnul k voi.

  • KoJack a spus:

    imi place mult aceasta formatie ... au si mel faine ... ;) ... baieti buni ... n-am ce zike ... ;)

  • Vio a spus:

    Dupa parerea mea ei sunt cei care traiesc inchinarea.. nu numai o canta… am vazut in ei ce inseamna inchinarea adevarata! Mi dor sa ne vedem la conferinte, concerte, festival! Domnul cu tine Sunny, Cornel, Marian, Alex ;)
    Domnul sa va binecuvinteze!

  • 2die4 One a spus:

    Nu, stilul vostru muzical nu-mi place.
    Decat faptul ca nu va mai opriti. :)

  • mirella forgaci a spus:

    ovidiu forgaci :) good job cu interviul :) trupa vitamina C imi place tare! Domnul sa ii binecuvinteze! amin

  • Larisa a spus:

    dap… cantatzi fff fain… mereu ask muzik voastra… suntetzi superbi… Va doresc tot binele din lume !!! si nu in ultimul rand DOMNU SA VA BINECUVINTEZE SI SA VA AJUTE !!!… Va doresc mult succes !!!… Dumnezeu va va rasplatii pt ceea ce faceti… cu mel voastre mangaiatzii suflete ranite si intristate… Ramanetzi q Domnu` !!!

  • Yaya a spus:

    GOD BLESS YOU! Aveti un sound shi niste versuri care ma fac sa-L simt pe EL mai aproape.

  • Anunta-ma cand apar comentarii noi

Implică-te şi tu

Poţi deveni parte din colectivul de redacţie pentru nr. următor. Tema este Între Libertate şi Dependenţă.

Aşteptăm să ne contactezi.